Din păcate, unul dintre voluntarii noștri extraordinari, Lorna, a fost nevoit să se întoarcă în Italia, unde a început un stagiu la Medici fără Frontiere. Ne-a fost foarte greu sa ne luam ramas bun, dar suntem cu toții fericiți și extrem de mândri de ea!
Vara aceasta, lucrăm în continuare mai mult la taberele de vară și la petrecerile organizate pentru a strânge fonduri pentru asociație. Deseori facem excursii în pădure, unde copiii construiesc case din lemn, și ne jucăm diferite jocuri precum „vulturi și salamandrele” sau „tara tara vrem ostasi”.
La tabere mai vin unii dintre copiii cu care am lucrat la After school , iar ceilalți se schimba saptamanal. Copiii pot să deseneze, să picteze, să modeleze lut sau să facă origami. Le place foarte mult să facă avioane de hârtie și să facă concursuri între ei, care are cel mai rapid avion. O dată pe săptămână în tabere se organizează o vânătoare de comori. Scopul este de a găsi comoara, plină de bomboane pe care copiii pot să le împartă împreună odată găsita. Copiilor le place cățăratul și, bineînțeles, vizitele la ferma unde câinii noștri – Cindy și Max – tocmai au avut un cățel!
Pe măsură ce temperaturile încep să crească, copiii au adesea bătălii cu apă sau se joacă pe toboganul cu apă.
În cele din urmă, Anais și Gaia au avut șansa de a lucra ca voluntari la festivalul „Zilele Circului Clujen”, unde au supravegheat copiii asociației noastre și o parte din copiii din cadrul festivalului. Copiii au avut șansa să fie pictați pe față, să învețe despre echilibru, jonglerie și acrobații.
Rămâneți hidratați și ne vedem în septembrie pentru sfârșitul verii 2022 !!
July started this month with its share of joys and fun!
Unfortunately, one of our amazing volunteers, Lorna, had to go back to Italy where she started an internship at Doctors Without Borders. The goodbyes were very hard, but we are all happy and extremely proud of her!
Furthermore, we are still mostly working at the summer camps, and at the parties organized to collect funds for the association. We often make trips to the forest where the children build wood houses, and play different games like “vulturi si salamandrele” or “tara tara vrem ostasi”.
At the camps, some of the children that we followed all year long are still coming, and the others change each week. The kids get to draw, paint, model clay or make origami. They really enjoy making paper planes and doing competitions of the best ones. Once a week at the camps, a treasure hunt is organized. The goal is to find the treasure, full of candy that the kids get to share all together once found. The children also enjoy climbing, and of course going to the farm where our dogs - Cindy and Max - just had a puppy!
As the temperature starts to feel more and more like summer, the children often have water battles or play on the slide with water.
Finally, Anais and Gaia have had the chance to work with the “Cluj Circus days”, where they supervised the association’s kids there. The children had the chance to be face painted, to learn about equilibrium, juggling and acrobatics.
Stay hydrated and see you in September for the end of the 2022 summer !!